Danescu (ARB): Romania are nevoie, mai mult decat oricand, de programe destinate IMM-urilor

Data publicarii: 29-09-2016 | Economie

Bancile vad intreprinderile mici si mijlocii (IMM) ca pe un client important, insa Romania are nevoie, mai mult decat oricand, de programe pe acest segment de finantare, a declarat, joi, Florin Danescu, presedintele executiv al Asociatiei Romane a Bancilor (ARB), in cadrul conferintei "Finantari pentru dezvoltare sustenabila".

"Băncile văd IMM-urile ca pe un client important și principal, iar relația de creditare trebuie să fie cât mai dezvoltată. De ce nu este așa? România plătește lipsa experienței capitalismului. Chiar și la nivel european, discursul diferă foarte mult de o abordare obiectivă. La nivel european există motto-ul că IMM-urile sunt motorul economiei, că aduc 90% dintre locurile de muncă, însă programe care să susțină acest motor sunt mai puține. România se situează într-o poziție delicată și are nevoie mai mult decât oricând de un volum și tranzacții mai mari, de un sector al IMM-urilor mai dezvoltat decât oricând. România are nevoie mai mult decât oricând de programe", a spus Dănescu.

Potrivit oficialului ARB, România este departe de media europeană în domeniul creditării guvernamentale, cu 30% din produsul intern brut (PIB), față de 120% din PIB media europeană, în timp ce la totalul activelor bancare procentajul este de 60% din PIB în România față de 360% din PIB, în Europa.

"Creditarea guvernamentală în România reprezintă 30% din PIB, în timp ce media europeană este 120% din PIB. Așadar dacă am face o analiză obiectivă acesta ar fi putea fi un indicator într-o strategie națională de dezvoltare economică. Totalul activelor bancare în Europa este de 360% din PIB-ul european. În România este de 60%. Aici eu zic că greșim, în mod esențial, când spunem că industria bancară din România este prea dezvoltată pentru industria din România. Într-o strategie, luăm în calcul vreodată o strategie de finanțare? Sunt planuri reale care să se aplice?", a subliniat Florin Dănescu.

Reprezentanți ai mediului bancar, politic și de afaceri participă, joi, la o nouă ediție a conferinței dedicată întreprinderilor mici și mijlocii (IMM), intitulată "Finanțări pentru dezvoltare sustenabilă", organizată de Oxygen Events, cu sprijinul Asociației Române a Băncilor și în parteneriat cu Banca Transilvania, CEC Bank, Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM) și Fondul Român de Contragarantare (FRC).

Inițiativa organizării acestui proiect este susținută de date economice concrete, potrivit cărora Regiunea București — Ilfov se află pe locul 18 din 253 de regiuni europene, în topul ponderii salariaților din industriile creative față de celelalte sectoare economice.

Sursa: Agerpress

Ultimele stiri pe BankNews.ro: